Va puteti imagina o haina croita dintr-o singura bucata,
care acopera corpul de la cap pana la picioare, apara de
vant, rezista la apa este puternica, totusi elastica, iar pe
deasupra se reinnoieste mereu? Nu? O purtati in fiecare
zi: e pielea!
Pielea este cel mai mare organ al nostru. Pielea intinsa a unui
om adult acopera o suprafata de circa 2 metri patrati, cam cat
un cearceaf obisnuit. Are o greutate de aproape 3 kg, ceea ce
inseamna cam a douazecea parte din greutatea intregului corp.
Grosimea pielii varieaza intre 0,5 si 5 mm. Este relativ subtire in regiunile corporale putin expuse la
uzura sau presiune, si mai groasa pe suprafetele care sunt mai solicitate, de exemplu pe talpi.
La microscop se poate observa ca pielea este formata din doua straturi. Stratul extern cornos al
epidermei este format din 20 - 30 de randuri de celule moarte. Aceste celule sunt asezate una peste
alta, asemeni unor tigle, de aceea pielea se intinde cu usurinta in timpul miscarii. In fiecare zi, mii de
celule se desprind de pe piele, dar aceasta nu se uzeaza, fiindca celulele moarte sunt inlocuite in
permanenta cu altele noi.
Sub epiderma, in stratul germinativ, celulele se afla intr-o continua diviziune. Celulele nou formate
sunt apoi incarcate cu o proteina rezistenta, cheratina, care determina cheratinizarea celulelor. Pe
masura ce iau nastere celule noi pe dedesubt, cele cheratinizate vor fi impinse spre exterior.
O celula ajunge in stratul extern in trei - patru saptamani, aceasta fiind durata ei de viata. Celulele
moarte se desprind de piele sub forma unor solzisori abia vizibili. Un om in timpul vietii pierde sub
aceasta forma aproximativ 18 kg piele. Sub epiderma se gasesc celulele pigmentare, melanocitele.
Acestea produc pigmentii numiti melanina, pentru a ne proteja de efectele daunatoare ale radiatiilor
ultraviolete. Melanina absoarbe energia luminii, devenind mai inchisa la culoare; acesta este motivul
pentru care pielea se bronzeaza, daca este expusa la soare.
Mai tarziu, melanina migreaza spre suprafata pielii si se desprinde impreuna cu celulele moarte si
pielea bronzata devine palida cu timpul. La cei cu pielea mai inchisa, melanina este produsa in
cantitati mai mari.